PARENTING
Copii, lupi si alte pasiuni…
Sunt fascinata de copii. Ii respect! Sunt fericita in fiecare zi pentru ca am ocazia sa lucrez cu ei si sa le fiu aproape.
Iubesc lupii. Ii respect! Nu-i cunosc decat din povesti, filme si documentare, dar am langa mine doi caini lup care ma ajuta sa inteleg intr-un fel sau altul modul lor de relationare.
Ares, unul dintre lupii mei, alaturi de copii de gradinita
Sunt ani buni de cand si copiii si cainii fac parte din viata mea. Este extraordinar sa pot face o paralela intre cele doua pasiuni ale mele, bineinteles dintr-un punct de vedere subiectiv.
Am urmarit documentare in care era povestita viata lupilor din salbaticie, structura lor ierarhica, comportamentul, afectiunea, joaca, respingerea, dominarea, acceptarea, colaborarea.
Vad in fiecare zi grupuri de copii jucandu-se, colaborand, certandu-se, acceptandu-se.
Este uimitoare asemanarea actiunilor lor. Haideti sa va povestesc!
———————————-
Copiii se impart in grupuri nu foarte mari, la fel cum majoritatea haitelor de lupi sunt formate din 5-11 membri.
Copiii isi construiesc un teritoriu bine stabilit in care se vor juca. De multe ori il ingradesc cu lucruri pe care le au la indemana. La fel haita de lupi are propriul teritoriu de vanatoare.
Teritoriul bine stabilit este foarte bine pazit de copii. Daca cineva care nu face parte din grup incearca sa intre, este pus la punct pentru ca “nu a fost de la inceput” si nu este acceptat. La fel lupii sunt cei care nu accepta prezente straine haitei pe propriul teritoriu.
Copiii respinsi de cele mai multe ori (dupa ce le trece supararea) isi formeaza propriul grup de joaca si isi amenajeaza propriul teritoriu. La fel lupii singuratici, respinsi, pleaca mai departe si cauta sa isi formeze propria haita.
In fiecare grup de copii exista un leader. Cel care coordoneaza jocul, cel care a adus cele mai multe jucarii, cel care are cele mai multe idei, cel care atitudinea de leader. La fel haita de lupi este condusa de masculul dominant, masculul alfa.
In fiecare grup de copii, alfa are un ajutor si formeaza o pereche. Mama si tata. Doi frati. Doi vecini. La fel lupul alfa are alaturi femela alfa alaturi de care indruma haita.
In grupul de copii, in jurul leaderilor exista copii care au diferite misiuni, diferite roluri. Unii sunt copiii. Altii sunt angajatii. Altii sunt politistii. Altii sunt musafirii. Oricum ar fi, toti au o relatie bine stabilita intre ei si leaderi. In haita de lupi, pe langa perechea alfa se afla descendentii lor, cu care acestia au o relatie… de dominare sau de colaborare, rareori de respingere.
In cazul in care intr-un grup de copii exista respingeri sau certuri, de cele mai multe ori leaderul hotaraste ca cel vizat sa plece “tu nu te mai joci”. Bineinteles parasirea grupului nu se face fara certuri. In haita de lupi, daca un membru provoaca masculul alfa si nu accepta dominarea este nevoit sa paraseasca haita, dupa o smotoceala buna din partea dominantului.
Grupurile de copii care si-au stabilit teritoriul de joaca nu accepta incalcarea teritoriului de catre grupul vecin. “Pana aici e al nostru, nu aveti ce cauta!”, “ Pleaca mai incolo ca aici e al meu!”. La fel haitele de lupi lupta sa isi protejeze teritoriul de vanatoare.
In joaca dintre copii exista momente in care doua grupuri se unesc, isi pun in comun toate jucariile, isi stabilesc cu grija o noua ierarhie si continua joaca mai mult sau mai putin linistiti.. La fel, in haitele de lupi exista momente de restriste, de lipsa de hrana, de pericole iminente, care pot duce la gruparea a doua haite de lupi care vor sa isi mareasca teritoriul de vanatoare sau sa aiba mai multa putere.
Acestea sunt doar cateva lucruri pe care le-am observat in timp si am reusit sa fac o paralela.
Totusi nu pot inchide articolul fara sa spun ca…
In grupurile de copii, atunci cand un copil este respins de un grup, pentru ca nu a respectat regulile, de cele mai multe ori este adoptat fara comentarii, de grupul celalalt. In haitele de lupi asta nu se intampla niciodata!
Va las pe voi sa trageti concluziile!
Eu spun doar atat: Copiii sunt minunati si trebuie sa-i respectam si sa le cultivam calitatile, oricare ar fi ele!
AVANTAJ LA START
Copii, roboti si altele “de sezon”
A trecut mai bine de o luna de cand a inceput scoala… o altfel de scoala… o… nici nu stiu cum sa o numesc!
Dupa 6 luni de stat acasa, dupa 6 luni de frustrari, dupa 6 luni in care copiii nu au mai foST copii si parintii nu au mai fost parinti, speram , toti, ca va fi bine din septembrie. GHINION! E nasol!
Nici nu vreau sa discut in articolul de fata despre cum se merge la scoala, cum se sta in banci, cum se poarta masti, cum se face sau nu, scoala online, despre profesori buni sau nu, despre conexiuni la internet care merg sau nu, despre certuri intre parinti si dascali, despre e bine sau nu sa robotizam copiii sau despre guvernanti capabili sau nu!
VREAU DOAR SA VORBESC DESPRE COPII!
In mai bine de 24 de ani de cand sunt mama si mai mult de 17 ani de cand lucrez cu copiii am invatat ce inseamna un copil fericit, un copil vesel, un copil care invata din tot ce e in jur, chiar si din greseli. Azi, mai mult ca oricand, avem nevoie de copiii acestia inapoi.
De ce inapoi? Pentru ca acum sunt plecati pe un drum care daca nu e reparat curand sau nu are o iesire de urgenta… destinatia e “in ceata”.
Am optat sa lucrez cu copiii pentru ca stiu cat de mult ii ajuta educatia complementara. Stiu cat de important e sa socializeze, sa se autocunoasca, sa isi invinga emotiile, sa cante, sa se joace, sa aiba o stabilitate in jur… acum… toate astea s-au cam dus. Totul e STRICT, DISTANTAT, RECE! Copiii simt cel mai mult schimbarea si din pacate, nu sunt pregatiti pentru ea.
ROSU, GALBEN, VERDE nu mai sunt culori, sunt scenarii. Azi pictam cu copiii… Eu fac cu galben ca suntem in scenariul galben!”, “Eu fac cu rosu, ca la noi e inchisa scoala!” Eu as face cu albastru, pot… ca asta nu e niciun scenariu?”
Calculatorul si tableta nu mai sunt interzise, sunt minunate, dar functioneaza doar pe googleclassroom!
Nu vreau sa fiu rea… am avut ocazia sa particip alaturi de copii la ore online si sunt invatatori MINUNATI, care fac tot ce pot sa isi tina copiii aproape si sa le transmita ceva… dar copiii nu sunt ROBOTI! E TARE GREU!
Eu vreau sa fac ceva pentru copiii astia faini de tot, care traiesc o perioada grea si apasatoare! Intotdeauna am zis ca schimbarea incepe de la fiecare dintre noi!
Asa ca… desi nu schimbam nimic… vor fi totusi niste schimbari. 🙂
Vom respecta toate regulie de igena dar fara a face din asta o metoda de cicalire! Copiii se spala pe maini, poarta masca si nu au nicio trauma, cel putin strumfii mei nu se sufoca, nu fac eczeme pe fata, nu sunt stresati!
Voi raspunde la toate cererile lor legate de PROGRAM! Ei stiu cel mai bine cand sunt capabili sa invete, cand vor sa se joace, cand au nevoie de relaxare, cand vor sa citeasca sau sa picteze, sau cand vor sa vada un film.
Vom discuta despre orice subiecte vor ei, CAND VOR EI!
Ne vom certa si ne vom impaca de cate ori va fi nevoie si ii voi lasa sa isi spuna oful in cel mai deschis mod, ORICAND simt nevoia!
Vom respecta regulile, dar vom avea libertate!
Toate astea vi se pare normale, asa-i? Ma bucur!
Asa a fost la noi si pana acum, diferenta era ca noi, adultii, hotaram programul si activitatile. Acum e randul lor! E momentul acela in care in toata strictetea asta care ne inconjoara, copiii au nevoie de libertatea de a lua macar cateva decizii.
Si… imi veti spune ca… nu se mai fac temele, va fi doar joaca, va fi haos, nu e ok, nu e bine! BA DA! E foarte bine!
Copiii sunt mai responsabili decat credem noi! “Simo, merg sa fac temele, sa termin mai repede, sa ma pot juca!”, “Simo, iau 10 minute pauza de joaca, simt ca imi limpezec creierul!”, “Simo, m-am gandit… ma joc 10 de minute, apoi ma apuc de teme. Imi spui cand au trecut 10 de minute?” “Simo, n-am chef de teme, dar stiu ca trebuie sa le fac. Pot sa mai stau putin si dupa, merg la teme!”
” Simo, te rog sa tragi de mine sa imi fac temele, ok? Ca nu prea vreau!”
Daca nici asta nu e responsabilitate… atunci nu stiu ce sa zic!
Copiii au nevoie de reguli, dar si de multa libertate. Copiii se simt extraordinar cand stiu ca pot lua o decizie. Copiii vor sa fie ajutati si sustinuti atunci cand au nevoie… IN REST SE DESCURCA MINUNAT!
In toata strictetea vremurilor inca care traim, aduceti o frantura de liber arbitru in viata copiilor vostri!
Acusi vom trece si de hopul asta!
scris in 22.10.2020, dupa 8 luni de pandemie, distantare si restrictii
CE MAI FAC
Banii, soțul și soția…
Hello!
Azi vă scriu și oficial, pe site, că am început să scriu cartea pentru părinți ”Simplu și cu suflet”! O carte bazată pe povestea noastră, o poveste care se întinde pe mai bine de 25 de ani! Cartea era planificata de ceva timp, dar se pare că abia acum prinde contur.
Astăzi am hotărât să îți fac o surpriză și să îți ofer un întreg capitol! Azi vorbim despre Cuplu și bani…
——–
Simplu și cu suflet, Capitolul 7 – Gestionarea banilor în cuplu
Banii fac subiectul multor discuții contradictorii, atât în cuplu cât și în relația cu angajatorul, clientul, părinții, copiii sau prietenii.
Nu e un secret că gestionarea banilor în cuplu este una dintre principalele cauze ale divorțurilor din ziua de azi și nu sunt puține.
Oare există un secret legat de banii, în așa fel încât să fie suficienți și să nu creeze discuții interminabile, certuri și nervi? Răspunsul e simplu și trist: NU!
Totuși… sunt multe soluții care aplicate în cuplu, reduc tensiunea legată de bani și duc la echilibru financiar.
Vă spun o poveste…
Am fost norocoși… Nunta noastră a fost în totalitate plătită de părinții noștri, așa că nu am avut niciun stres legat de plata facturilor legate de eveniment. 😉
După nuntă, ca orice cuplu tânăr și la început de drum, am numărat banii primiți în dar… să vedem cât am strâns.
La acea vreme erau mulți. Nu mai contează câți!
Atunci judecam mai mult prin prisma dorințelor, decât prin prisma educației de acasă ( amândoi am crescut în familii care aveau o educație financiară echilibrată, făceau economii, nu se avântau în cheltuieli nejustificate). Totuși… la ce te puteai aștepta, la vremea aceea, acum 25 de ani, de la niște tineri de 25 și 27 de ani, dornici să pornească în viață cât mai ”bine”?
… așa că… ce ne-am gândit? Să cheltuim toți banii pe o super mașină Alpha Romeo.
Nu conta că stăteam într-o garsonieră. Nu conta că Daria urma să se nască peste mai puțin de 6 luni. Nouă ni s-a părut logic și necesar să cheltuim banii pe o mașină ca să facem un upgrade de la un Trabant verde, la un Alpha Romeo!
A fost o decizie luată împreună, dar fără prea multă judecată. Valoarea mașinii a scăzut chiar din momentul în care am luat-o, s-a dovedit a fi un model cu multe defecte de fabricație, dar, până la urmă asta nici nu contează. După un an ne-am dat seama că făcusem o greșeală și ar fi fost mai bine dacă am fi analizat mai mult prioritățile, dacă am fi gândit în perspectivă, dacă am fi luat în considerare veniturile și cheltuielile pentru următoarea perioadă, dacă…, dacă…
Asta e povestea noastră la început de drum, o poveste de demult, dar care, din păcate se aplică și multor cupluri de astăzi.
Fie că suntem tineri sau mai în vârstă, o parte dintre noi suntem cumpărători compulsivi. Mulți trăiesc de la un salariu la altul, iau credite care nu pot fi plătite, unii sunt datori vânduți, dar au ultimul tip de celular și haine de firmă.
Pe dinafară toți sunt bucuroși, înăuntru (în cuplu) sunt nervoși!
Cam așa stau lucrurile… tensiuni, certuri, reproșuri, nervi, cuvinte grele, despărțiri, divorțuri.
Ce e de făcut?
Greu de scris capitolul ăsta! Stau în fața laptopului și mă gândesc cum să scriu să nu-mi reproșați: ”ce vii tu și îmi spui despre bani!”… ”ce mai vrei cu sfaturile tale?” … ”parcă tu le știi pe toate!”
Haide să pornim altfel…
Scriu acest capitol în perioada pandemiei din 2020, în luna mai. Suntem de aproape două luni în stare de urgență, blocați în case. Două dintre afaceri ale familiei, un afterschool și un cabinet stomatologic, sunt închise prin ordonanță de urgență. Veniturile noastre active sunt 0! Noroc cu veniturile pasive!
Ce aș face dacă afacerea mea ar fi la început de drum, dacă aș avea un copil mic, dacă aș avea rate la bănci ( pentru casă, mașină, business)?
Am fost, acum 25 de ani, în situația de a renunța la job, ca să stau acasă cu copilul. La un salariu extrem de mic (cam așa era atunci în mass media), ce pretenții financiare să ai de la stat? Darius lucra la 3 cabinete stomatologice, ca angajat. Banii erau puțini!
Am hotărât, cam în aceeași perioadă, să trecem pe cont propriu, la afaceri proprii, un cabinet și o firma de design de site-uri web în 1996… Pe atunci lumea nici nu prea știa ce e aia Internet!
De aici pleacă ceea ce vă voi povesti…
Am fost de la început un cuplu!
Ne consultam în orice decizie financiară.
Am hotărât să punem banii în comun.
Am decis să nu ne întrebăm cine aduce mai mulți bani în casă.
Am decis să facem o listă exactă cu cheltuielile lunare, să știm ce și cât avem de plătit.
Am luat hotărârea împreună să muncim cât de mult putem, în așa fel încât să facem cât mai mulți bani, să facem economii, să avem rezerve financiare, să avem un venit constant. (am avut sprijinul părinților mei care ne-au ajutat foarte mult cu Daria, când era mică, dar asta discutăm în alt capitol).
Amândouă afacerile noastre depindeau de noi, de munca noastră zilnică, nu aveam angajați… așa că și veniturile erau limitate. Nu aveam un câștig lunar garantat.
Afacerea mea mergea greu, lucram mult și banii erau cât să ne acoperim parte din facturi… NICIODATĂ nu am auzit reproșuri legate de încasări sau munca depusă.
Cabinetul lui Darius mergea bine și încet, încet ne intram într-un ritm normal, din punct e vedere financiar.
Am reușit, să ne creem un flux monetar constant datorită faptului că…
Luam decizii împreună.
Analizam atent nevoile.
Cautam cea mai bună varianta preț-calitate, atunci când venea vorba de achiziții.
Prioritizam cheltuielile.
Discutam echilibrat și fără reproșuri.
Nu ne întindeam mai mult decât ne era plapuma.
Dacă apărea o problemă, după furtuna de cuplu (da, am avut și din astea!) eram capabili să ne așezăm și să găsim o soluție, nu întotdeauna ideală, dar suficientă.
Și, când tocmai ne-am stabilizat financiar, a venit criza din 2008. Cabinetul avea tot mai puțini pacienți, afacerea mea nu mai dădea randament, chiar dacă în ultimii ani începusem să activez și în domeniul imobiliar, tocmai ne mutaserâm la casă, în afara orașului și aveam mai multe cheltuieli.
Bani mai puțini, cheltuieli mai mari… Sursă clară de tensiuni în cuplu. Nici noi nu am scăpat de ele. Conturile noastre cu rezerve financiare se micsorau văzând cu ochii… Tensiuni…
Am trecut până la urmă și peste asta. Am reușit pentru că eram un cuplu și ne bazam unul pe celălalt, am știut să ne susținem reciproc, să ne adaptăm și să facem față greutăților. Despre adaptabilitate și susținere reciprocă vorbim pe-ndelete în următoarele capitole.
Acum situația e cu totul alta! De-a lungul anilor am clădit lucruri împreună. Am creat surse de venit activ și pasiv. Am învățat lecții împreună, am transmis mai departe învățăminte copilului nostru. Am învățat din greșeli și suntem extrem de aproape de independența financiară la care tânjim cu toții. A fost nevoie de amândoi în această ecuație, trup, suflet și minte!
Nu am fost perfecți, nici acum nu suntem, dar ne respectăm, luăm decizii împreună, ne străduim să vedem lucrurile și din papucii celuilalt, analizăm, renunțăm la reproșuri și găsim soluții… până la urmă de asta suntem un cuplu!
P.S. În momentul în care scriu acest capitol, în pandemie, departe de copiii cu care lucrez zilnic, îmi dau seama că atunci când vine vorba ”afacerea mea”, de afterschool, nu banii sunt motorul, ei vin și sunt bineveniți, evident, ci relația cu ștrumfii aștia mici, care îmi umplu ziua de energie!
Până la urmă viața, afacerea, relația cu banii ar trebui să fie legațe de pasiune și bucurie! Hai că mă opresc, am devenit prea emotivă!
————————
Dacă vrei să afli mai multe despre carte, dacă vrei să citești părți din capitolele scrise până acum, daca vrei să afli când se lansează, poti afla cu un click AICI!